miercuri, 26 august 2015

Alexandru Zărnescu - Castelul



Versuri: Adrian Păunescu 


Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând cu fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă
Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa această ce trece
Şi pururea nu se întoarce.


Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată
Actorii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi către casă.


Adânc mulţumit pentru vremea
Trăită frumos împreună,
Castelul în ţăndări se sparge
Plecaţi şi plecăm, noapte bună
Şi scena adânc vi se-nclină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim siguri vă spunem
Şi „la revedere”, şi „adio”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu