marți, 3 mai 2016

Vasile Mardare - Iarna în Ardeal

Versuri: Adrian Păunescu

Am venit să vă spun adevărul brutal,
Că e pace în Cer și e iarnă-n Ardeal,
Peste arborii ninși, peste case cu horn,
Dumnezeu a suflat o colindă în hol.


Doar în negru și alb, într-un vifor tăcut,
Urcă turle întregi din trecut spre trecut
Și-un desen absolut dă luminii fiori
Când se lasă și el retușat de ninsori.

Refren: Și legende se nasc și legende apun
Și-n biserici se fac pregătiri de Crăciun
Și pălinca ia foc, într-un dans ireal
Și e ger pe pământ și e iarnă-n Ardeal.

Pe podețe de lemn trec bătrâni cu cojoc
Și scheletice mâini ei ridică spre foc,
Se aude un tren fluierând a semnal
Și e pace în Cer și e iarnă-n Ardeal.

Și femeile spun către Cer alte rugi
Și copiii se-ntorc de la școli de la Cluj
Și prin curți e prăpăd pentru fiece porc,
Că-n gâtlej toporiști se ascut și se-ntorc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu