Versuri: Adrian Păunescu
Muzica: Octavian Bud
Dacă-i nevoie de biografie,
Dacă prezintă vreun interes,
Funcţionarule de primărie,
Dă-mi formularul să-l completez.
Sunt cetăţeanul Cutare Cutare,
Sunt muncitorul fără reproş,
Nimeni de-ai mei vreo avere nu are
Decât o ţară din moşi strămoşi.
Refren: Îmi recunosc slăbiciunea din toate,
O viaţă lungă aş vrea,
Dar dacă ţara altfel nu poate,
Pot să şi mor pentru ea.
Ca semnalmente particulare
Notez pe aceea că semăn cu toţi
Şi am în stânga ceva ce mă doare,
Când viaţa îmi pune beţe în roţi.
Pot fi un minuscul tot ce se poate,
Din micii ca mine lumile ies,
Dar am şi rude în străinătate,
Pe luptătorii pentru progres.
Eu până la viaţă, până la moarte,
Oricât de greu uneori poate fi
Mă reîntregesc cerând paşapoarte
Şi mai făcându-i nevestei copii.
Chiar şi pe zloată, chiar şi pe moină,
Eu am crezut în senin ul temei,
Mi-au mai furat câte-o doină, o baladă,
Dar mi-au făcut de la capăt ai mei.
Şi ca decoraţii interioare
Fără brevete am cicatrici
Şi sunt şi eu român ca oricare
Am acţiunile mele aici.
Ia formularul, mă duc că am treabă,
Fac veşnicie cum pot şi eu,
Da, nu am moarte, da, cine-ntreabă?
Da, sunt aici şi voi fi tot mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu