miercuri, 19 august 2015

Dan Chebac - Caii liberi

Versuri: Adrian Păunescu
Muzica: Dan Chebac

Am să vă spun un cântec despre cai
Cum ei s-au dus şi-acuma sunt stafii
Însă de unde-or fi, din iad, din rai,
În viaţa asta tot vor mai veni,
Superbii cai din morţi vor reveni.


Refren: Cailor, cailor fără zăbale,
Cu nechezături senzuale,
O, cailor, cailor, o, caii mei,
Cailor, cailor fără de şei.

Am să vă spun cu ochi de lacrimi plini
Că pe pământ sunt cai tot mai puţini
Că trandafirul e mai plin de spini
Şi că pe străzi vuiesc maşini.

Gândiţi-vă la caii vii acum
Mereu fugind pe ultimul lor drum
Sătui de sete şi sătui de fum
Plângând nebun şi nechezând postum.

Şi de pe caii voştri fără vieţi,
Voi, oameni zâmbitori şi vorbăreţi,
Descălecaţi cât încă mai puteţi
Să-i mai eliberaţi voi, călăreţi.


V-am spus aceste vorbe despre cai,
Cum ei s-au dus şi-acuma sunt stafii,
Însă de unde-or fi, din iad, din rai,
În viaţa asta tot vor mai veni,
Superbii cai din morţi vor reveni.

3 comentarii:

  1. AM SA VA CANT UN CANTEC DESPRE CAI/ CUM PE PLANETA NU MAI AU EI PRET/ UN CANTEC DESPRE IAD SI DESPRE RAI/ OH DESPRE CAII FARA CALARETI, OH DESPRE CAII FARA CALARETI

    RăspundețiȘtergere
  2. Versuri: Adrian Păunescu
    Muzica: Dan Chebac


    Am să vă cînt un cîntec despre cai,
    Cum pe planetă nu mai au ei preț,
    Un cîntec despre iad și despre rai,
    O, despre caii fără călăreți.

    Refren:
    O, cailor, cailor, fără zăbale,
    Cu nechezături senzuale,
    O, cailor, cailor,
    O, caii mei,
    O, cailor, cailor, fără de şei.


    Am să vă spun (cînt), cu ochi de lacrimi plini,
    Că pe pământ sînt cai tot mai puţini
    Că trandafirul e mai plin de spini
    Şi că pe străzi vuiesc maşini.

    Gândiţi-vă la caii vii acum,
    Mereu fugind pe ultimul lor drum,
    Statui de sete şi statui de fum,
    Plângând nebun şi nechezând postum.

    Şi de pe caii voştri fără vieţi,
    Voi, oameni zâmbitori şi vorbăreţi,
    Descălecaţi cât încă mai puteţi,
    Să-i mai eliberaţi, voi călăreţi.

    V-am spus aceste vorbe despre cai,
    Cum ei s-au dus şi sînt acum (acuma sînt) stafii,
    Însă de unde-or fi, din iad, din rai,
    În viaţa asta tot vor mai veni,
    Superbii cai din morţi vor reveni?

    RăspundețiȘtergere