Adriana Ausch - Mistreţul cu colţi de argint

Versuri: Ştefan Augustin-Doinaş
Muzica: Adriana Ausch

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,

cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecând zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi, el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi, cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se: — Taci...

şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi , el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,

mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:

veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind indrăzneţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el striga îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

mistreţul cu colţi de argint, din poveste:

veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum sta în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase năprasnic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar el răspunse-ntorcându-se: - Taci.

Mai bine ia cornul si suna intruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creştete luna

şi cornul sună, însă foarte puţin.