joi, 9 iulie 2015

Horia Stoicanu - Sala paşilor pierduţi

Muzică şi versuri:  Horia Stoicanu

1. O să ridicăm, dacă asta vrei
Treptele la locul urii
Să ne pierdem paşii ca nărozii
Până ce aprozii vor striga
Până ce din nervii noştri vor şti
Şi vor pricepe că nu mai e

Duminică la noi acasă 

 

2. Şi-o sa vină apoi avocatul tău
Să îşi ia ce îi revine
Ca să faci din noi o amintire
Ca să faci doi nimeni pe pământ
După-atâtea nopţi să dea de ştire că
Dintru început ne-am fi minţit
Şi ne-am urât cu ura cea de rând
R: O, oare te vindecă de zare
Să porţi prin tribunale gândul dintâi
Vinii să-i caute străinii de rostul născocirii
De pleci ori de rămâi la gândul cel dintâi

3. Şi n-am să te opresc tocmai eu să mergi
Un’ te cheamă, ce te cheamă
Nici să ştergi cuvântul de aramă
Ce-i săpat în palma mâinii stângi
Nici de ce te bucuri, nici vreodată
Când am s-aud că plângi, n-am să cred
Că n-ai s-ajungi cât se poate-n sus

4. Dar e prea murdar să se afle spus
Prin dosare, sub un număr
C-am stat vremuri umăr lângă umăr
Şi-am sorbit dintr-un singur pahar
C-am mâncat din pâinea sărăciei
Şi grâul ei şi-amar şi n-am fost
Vrednici măcar de-o-ntrebare