Mircea Vintilă - Un om pe nişte scări

Versuri: Adrian Păunescu
Voce: Mircea Vintilă 

În lumea plină de urmări

Eu sunt un om pe nişte scări.

În sus ce e? În jos nimic!
În jos ce e? În sus nimic!
Vorbesc cu ceilalţi care-au fost

Şi-n sus şi-n jos şi nu-i dezic,

Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost – nu e nimic.

Vecinul meu prăseşte ciori, 

Vecina mea prăseşte farduri,

Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.

O dată, de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri,
Decât căzute foste scări,

Decât căzute foste garduri.

Vecine, domnule, străine!

Nu înţeleg ce-aveţi cu mine !

Ştiu, scările ne sunt comune,

Dar trec atât de rar pe-aici,

Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă,

De ce vă supăraţi când vin?

Arare talpa mea apasă

Pe dalele cu paşi străini.

Vecinul meu prăseşte ciori,

Vecina mea prăseşte farduri,

Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi, 

Eu sunt un om pe nişte scări.

Şi daca vreţi să fim baladă

Şi fiindcă eu nu am o stea,

Accept, râvnesc, visez să cadă

Un corb nervos la moartea mea.

Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi,

În lumea plină de urmări,

Voi care fard şi ciori prăsiţi,

Întunecaţi şi spălăciţi,
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.